Les Demoiselles d’Avignon, controversata capodoperă a lui Picasso care a născut cubismul

Când Pablo Picasso (1881-1973) a dezvăluit Les Demoiselles d’Avignon în 1907, lumea artei s-a revoltat. Unii critici au numit-o „monstruoasă”, prietenii au considerat-o ba „nebunie”, ba „dezgustătoare”, și chiar artistul însuși a ascuns-o de ochii publicului timp de aproape un deceniu. Totuși, această pictură radicală – înfățișând cinci femei goale într-o manieră netradițională, lipsite de feminitatea clasică, avea să devină piatra de temelie a artei moderne, declanșând mișcarea cubistă și provocând secole de tradiție artistică.

Picasso a început Les Demoiselles d’Avignon la vârsta de 26 de ani, în timpul unei perioade de experimente febrile în atelierul său din Barcelona. Titlul original al tabloului, Bordelul din Avignon, face aluzie la subiectul său provocator: un grup de prostituate într-un bordel din Barcelona de pe Carrer d’Avinyó (Strada Avignon). Dar aceasta nu era o reprezentare obișnuită a formei feminine.

• Papesa Ioana, legenda femeii care a condus Vaticanul
• Passetto di Borgo, tunelurile secrete ale Vaticanului

Inspirat de explorările geometrice ale lui Paul Cézanne și de măștile tribale africane întâlnite la Musée d’Ethnographie du Trocadéro din Paris, Picasso a distrus idealurile clasice de frumusețe. Corpurile angulare, fețele distorsionate și privirile pătrunzătoare au respins perspectiva și blândețea Renașterii. Două dintre femei poartă chiar măști care amintesc de sculpturile Dan (Coasta de Fildeș) și Fang (Gabon), reflectând fascinația crescândă a Europei pentru arta non-occidentală – o tendință denumită ulterior primitivism.

„Am vrut să trag un glonț direct în inima convenției”, a spus Picasso mai târziu. Misiune îndeplinită.

Măsurând 243.9 x 233.7 cm, lucrarea în ulei pe pânză este pe cât de mare, pe atât de conflictuală. Cele cinci femei goale privesc spectatorul fără să clipească, corpurile lor fiind fracturate în planuri ascuțite și membre dezarticulate, dispărând adâncimile iluzorii ale artei tradiționale. Fundalul și prim-planul se prăbușesc în cioburi suprapuse, cu o natură moartă de felii de pepene (simbolizând senzualitatea) plasată stângaci în partea de jos. Pozițiile femeilor împrumută din odaliscele clasice, dar portretul lor crud, aproape violent – una se ghemuiește, alta trage o perdea – a sfidat normele erotice. Istoricul de artă Leo Steinberg a observat că „ne privesc ca niște prădători”. Chipurile asemănătoare unor măști îmbinau estetica iberică cu aceea africană, o mișcare îndrăzneață în timpul epocii coloniale a Europei. Cu toate acestea, fuziunea a stârnit dezbateri privind exploatarea culturală care durează și astăzi.

Atunci când Picasso a arătat pentru prima dată tabloul prietenilor – inclusiv lui Georges Braque și scriitorului Guillaume Apollinaire – reacția a fost viscerală. Braque a deplâns: „Este ca și cum ai încerca să ne faci să mâncăm kerosen!” Colecționarul Leo Stein (fratele scriitoarei Gertrude Stein) a numit-o „o mizerie”. Chiar și Henri Matisse, nu străin de scandaluri, l-a acuzat pe Picasso că „își bate joc de arta modernă”.

Criticii au considerat opera imorală, nu doar pentru subiectul său explicit, ci și pentru atacul perceput asupra civilizației occidentale. Într-o perioadă în care Franța se confrunta cu vinovăția colonială și cu tulburări sociale, Les Demoiselles reflecta fracturile societale. Picasso, temându-se de ridicol, a rulat pânza și a depozitat-o până în 1916, când a fost în sfârșit expusă – sub titlul actual, mai puțin provocator – la o galerie din Paris.

Deși inițial denigrată, Les Demoiselles d’Avignon a devenit un model pentru cubism, mișcarea co-fondată de Picasso și Braque în 1909. Formele sale fragmentate i-au inspirat pe artiști să deconstruiască realitatea în unghiuri abstracte, deschizând calea Futurismului, Constructivismului și chiar Expresionismului abstract.

Spre deosebire de Venus din Urbino a lui Titian sau de Olympia lui Manet, femeile lui Picasso nu sunt nici pasive, nici atrăgătoare. Privirile lor confruntaționale subminează dominația privitorului de sex masculin, o temă explorată ulterior de istoricii de artă feministă.

Utilizarea motivelor africane – deși inovatoare – ridică semne de întrebare cu privire la aproprierea culturală. După cum susține cercetătorul Simon Gikandi, Picasso „a căutat eliberarea în arta africană, dar a ignorat contextul său uman”.

Figurile dezarticulate fac ecou teoriilor contemporane ale lui Freud privind eul fragmentat, reflectând anxietățile existențiale ale modernității.

Achiziționat de Muzeul de Artă Modernă din New York (MoMA) în 1939, Les Demoiselles atrage acum milioane de vizitatori annual, menținând actuale dezbaterile cu privire la artist, arta și intențiile lui: a fost Picasso un vizionar sau un provocator? A onorat el arta africană sau a exploatat-o?

Les Demoiselles d’Avignon a fost comparată cu o grenadă culturală. Sfidând normele de frumusețe, gen și perspectivă, Picasso a provocat spectatorii să vadă lumea altfel. După cum remarca Anne Umland, curator la MoMA, „este o operă care refuză confortul”.

Surse:

https://www.moma.org/collection/works/79766

https://www.britannica.com/topic/Les-Demoiselles-dAvignon

Vă mai recomandăm să citiți și:

Un tablou de Picasso ar fi fost găsit în pivnița unei case din Italia

Miles Davis, Picasso al jazz-ului. „Nu vă temeți de greșeli. Nu există așa ceva”

Un copil de 2 ani supranumit „Micuțul Picasso” uimește iubitorii de artă

George Bahgoury, Picasso al Egiptului. Bunicul caricaturii egiptene